Trimite-ne o cerere

Trimite

Despre noi

Despre familie, natură, cărămidă roșie și farmecul stilului industrial. Aici regasiți povestea unui hotel deosebit, un complex care așteaptă să fie explorat și cunoscut în profunzimea sa.

Povestea noastră

Hotel Caro este o afacere de familie - și suntem mândri de asta! Am creat un domeniu unic, care așteaptă să fie explorat, până când devine parte din povestea fiecărui oaspete. Situat în cea mai verde zonă a zonei de business a Bucureștiului, Caro îmbină istoria locală și atitudinea inovatoare. Reputația dobândită îl plasează în rândul celor mai elegante hoteluri din capitală, ca spațiu în care legenda urbană se împletește perfect cu designul contemporan.

De la arhitectura cu iz istoric, la primirea călduroasă tipic românească, punem accentul pe confort și experiențe memorabile. Stilul arhitectural datează din interbelic, iar fațada clădirii Caro este cea originală, ridicată în anul 1930. În perioada comunistă, pe locul Hotelului Caro funcționa o fabrică de glucoză, care de altfel a dat și numele străzii din apropiere. Am ales să păstrăm amprenta industrială în design, în accentele-surpriză și chiar în denumirile locurilor de relaxare.

Cărămida roșie, accentele metalice, mașinăriile recondiționate, culorile calde și texturile vibrante, toate acestea sunt mărturii ale diverselor etape din viața palpitantă a domeniului. Pentru că memoria trebuie păstrată, credem noi, și reintegrată în viața orașului. Descoperă toate detaliile care au supraviețuit ca să spună povestea!

Hotel Caro este membru FIHR (Federatia Industriei Hoteliere din România)
hotel-de-3-si-4-stele-bucuresti-hotel-caro

Domeniul nostru

Fabrica de Glucoză a devenit între timp o fabrică de verde – un peisaj desfășurat pe cinci hectare, un producător neobosit de aer proaspăt, care găzduiește nenumărate activități.

Fă o plimbare pe domeniul Caro și vei simți infuzia de energie! Începe cu terasa de cocktail-uri și bucură-te de briza ușoară, apoi relaxează-te într-unul dintre foișoarele decorate cu fier forjat. Lacul te va ademeni preț de câteva selfie-uri. Următoarea destinație: Dumbrava Minunată, unde poți medita pe fundalul ciripitului de păsări.

Străbate apoi pajiștile verzi și descoperă mașinăriile ascunse, urme prin care poți recompune ușor trecutul industrial al domeniului. Deschide o carte, gustă un smoothie "La Hamace”, apoi îndreaptă-te spre „La Vitrine” și găsește culoarul secret care te duce „La Catarge”: terasa unde poți surprinde un apus bucureștean nefiltrat de clădiri, în întreaga lui splendoare. Fă un tur al locului!
rezervă cameră
Tot ce e nou pe domeniul Caro direct la tine pe e-mail. Abonează-te acum!
Mă abonez
Avantaje la rezervări directe

Rezervă-ți camera pe site-ul nostru! Ai cel mai mic tarif garantat și bonusuri incluse.

Află mai mult
HOTEL CARO ESTE MEMBRU FIHR
Awards
Social
Telefon +40-21-208 61 00
Fax +40-21-208 61 20
Adresă Bd. Barbu Văcărescu 164A, Sector 2, București, 020285